Home » D:News » NASA a anulat lansarea unei sonde spaţiale americane spre Marte. Care a fost cauza

NASA a anulat lansarea unei sonde spaţiale americane spre Marte. Care a fost cauza

NASA a anulat lansarea unei sonde spaţiale americane spre Marte. Care a fost cauza
Publicat: 23.12.2015
O sondă spaţială americană, a cărei lansare spre planeta Marte era programată în martie 2016, va rămâne la sol timp de cel puţin doi ani, din cauza unei defecţiuni tehnice, înregistrată la nivelul unui instrument principal de cercetare aflat la bordul acesteia, a anunţat NASA, citată de Reuters.

Incidentul a generat incertitudine în ceea ce priveşte viitorul acestei misiuni spaţiale, ce era aşteptată cu nerăbdare de comunitatea ştiinţifică, întrucât avea scopul de a studia structura internă a planetei Marte.

Sonda, denumită InSight, a fost construită pentru a-i ajuta pe cercetătorii americani să afle mai multe informaţii despre procesul de formare a planetelor telurice, din rândul cărora face parte şi Terra.

Anularea lansării ridică deja o serie de semne de întrebare despre viitorul acestei misiuni, deoarece specialiştii vor trebui să aştepte alte 26 de luni înainte ca Terra şi Marte să se alinieze pentru a permite o nouă lansare.

Pe parcursul viitoarelor luni, NASA va analiza opţiunile de care dispune pentru a repara acel instrument, un seismometru extrem de sensibil, construit de agenţia spaţială franceză (CNES).

Limitările bugetare ar putea să reprezinte un alt factor negativ, din cauza căruia NASA ar putea să ia decizia să nu continue acest program spaţial.

După ce ar ajunge pe Marte, sonda InSight ar trebui să detecteze cutremure şi alte activităţi seismice, să măsoare cantitatea de căldură eliberată de subsolul planetei şi să monitorizeze oscilaţiile lui Marte – variaţii în orbita planetei – în timpul călătoriei sale în jurul Soarelui.

Seismometrul defect, care detectează vibraţii pe minut, include senzori încastraţi într-o sferă cu vid cu diametrul de 23 centimetri, care a suferit mai multe defecţiuni, începând din august.

Inginerii de la NASA au crezut iniţial că au reparat acea defecţiune, dar o nouă problemă tehnică a fost detectată, luni, în timpul unor teste.

„Pur şi simplu nu avem suficient timp pentru a găsi defecţiunea, să o reparăm şi să ducem înapoi sonda în timp util pe rampa de lansare în luna martie”, a precizat John Grunsfeld, administrator-asociat al NASA.

InSight a sosit săptămâna trecută la baza militară Vandenberg din California pentru a începe pregătirile în vederea lansării, ce era programată pe 18 martie 2016.

Costurile misiunii InSight, care includ lansarea şi analiza datelor, sunt de aproximativ 675 de milioane de dolari, în creştere faţă de bugetul iniţial de 424 de milioane de dolari, a precizat Jim Green, directorul Departamentului de Ştiinţe Planetare din cadrul NASA.

Până în prezent, agenţia spaţială americană a cheltuit 525 de milioane de dolari pentru acest program ştiinţific, inclusiv pentru achiziţionarea unei rachete Atlas 5 de la United Launch Alliance, un joint-venture între companiile Lockheed Martin şi Boeing.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane